Ultimele cuvinte ale unui condamnat la moarte, care s-a considerat nevinovat până la final: „Îmi arde brațul drept. Simt gustul injecției letale / Sunt mielul de sacrificiu al Domnului”

Publicat: 22/08/2019, 09:48

Larry Swearingen a susținut până la capăt că este nevinovat, considerându-se unul din „mieii de sacrificiu ai Domnului”, scrie thesun.co.uk.

Ultimele cuvinte ale acestuia au fost: „Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”

Când a fost injectată doza letală de pentobarbital, condamnatul a declarat că „aude” cum intră în vene, că „simte gustul” substanțelor respective.

„Îmi arde brațul drept. Nu simt nimic în brațul stâng”, a declarat bărbatul.

La scurt timp, Swearingen a respirat sacadat, apoi a început să „sforăie” nu foarte zgomotos, după care nu s-a mai mișcat.

Decesul bărbatului a fost pronunțat la ora 6.47PM, în penitenciarul statului Texas din Huntsville.

foto: captură youtube.com

Juriul l-a condamnat pe Swearingen pentru uciderea Melissei Trotter, de 19 ani, în anul 2000. Fata fusese dată dispărută în decembrie 1998.

Cadavrul lui Trotter a fost găsit 25 de zile mai târziu, într-o pădure densă din Sam Houston National Forest, având un ciorap în jurul gâtului.

În timpul procesului lui Swearingen, procurorii au venit cu probe bazate pe mărturiile martorilor, apeluri telefonice, dovezi găsite în casa și mașina lui, ce indicau implicarea lui în crimă.

La proces, avocații acestuia au declarat că proba ADN de sub unghiile victimei nu provenea de la Swearingen.

Experții aduși de echipa apărării au mai spus că starea cadavrului lui Trotter indica faptul că murise după ce Swearingen a ajuns în custodia poliției, fiind arestat pentru alte infracțiuni.

Procurorii au precizat însă că ADN-ul celuilalt bărbat ar fi provenit dintr-o probă contaminată.

Totodată, ciorapul din jurul gâtului fetei aparținea soției lui Swearingen. Bărbatul a fost al 12-lea condamnat executat în SUA și al patrulea în Texas, la nivelul acestui an. Texas a executat mai mulți deținuți decât oricare alt stat american, după ce Curtea Supremă a reinstaurat pedeapsa capitală, în anul 1976.

Condamnatul la moarte a transmis ultimele sale cuvinte și cotidianului The Washington Post: „Astăzi, statul Texas a ucis un om nevinovat.

Mulți oameni au participat la eliminarea mea”.

Acesta l-a acuzat pe ofițerul de poliție Leo Mock că i-ar fi plantat „ciorapii de damă în casă, pentru a fi condamnat”.

Swearingen a recunoscut comiterea „multor greșeli prostești” în tinerețe.

„M-am pus în poziția perfectă pentru a-mi fi înscenată o crimă”, a adăugat condamnatul.

Bărbatul condamnat la moarte pentru crimă a spus că speră ca moartea sa să devină „un catalizator pentru schimbarea sistemului juridic haotic din Texas”.

„Sunt unul din mieii de sacrificiu ai lui Dumnezeu.

Sper ca oamenii să folosească exemplul meu pentru a-i feri pe alții de o condamnare și o pedeapsă nedreaptă și îngrozitoare”.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Un bărbat a fost atacat de urs în Bistrița-Năsăud! Victima a fost transportată de urgență...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligație în România. Trebuie să semneze neapărat contractul. Au început amenzile
Cea mai periculoasă armă din istorie. Poate să facă prăpăd
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor